STANDARDUL RASEI KING

Descriere album:
Crearea porumbelului King ca o rasă de sine
stătătoare a început cu mai bine de un secol în
urmă. Cu toate că au fost mulţi crescători de
porumbei care au pretins că au creat această rasă,
se poate spune că „părintele kingului" este Harry
Baker din Vineland-New Jersey, S.U .A., cel care a
obţinut primul king alb. După câţiva ani în care şi-a
conturat o viziune generală asupra a ceea ce vrea
sa obţină, în 1890 el a început creearea unei noi
rase de porumbei. Porumbelul din această rasă
trebuia să fie un super-porumbel, un fel de toate
în unu. Trebuia să fie mare şi fertil pentru
producţia de carne, dar totodată să arate şi bine
pentru a putea fi considerat un porumbel de
ornament.
Cu siguranţă Harry Baker era un foarte
experimentat crescător de porumbei şi probabil că
avea in minte încă de pe atunci imaginea a ceea ce
azi considerăm kingul ideal. A ales exact acele rase
care aveau calităţile care dorea să se regăsească în
noua rasă de porumbei. A ales voiajorii pentru
vitalitatea şi fertilitatea acestora, maltezii pentru
înfăţişarea şi poziţia lor extremă, mondainii sau
romanii pentru greutatea şi dimensiunile lor şi rasa
duchess pentru eleganţă. Deoarece penele negre
nu sunt binevenite atunci când scopul este
producţia de carne, el a ales doar porumbei albi.
În 1892, Harry Baker a fost atât de mulţumit de
ceea ce a rezultat în urma încrucişărilor realizate
încât a hotărât să dea noii rase de porumbei,
denumirea de KING. Se poate şi în acest caz spune
că Baker era un previzionar, deoarece aspectul de
atunci al rasei era incă mult inferior faţă de kingul
din zilele noastre.
În 1895 Baker a fost forţat de împrejurări să îşi
vândă porumbeii. I-a vândut lui William McMahon
şi lui Harry Troth din Ifillvill – New Jersey, doi
crescători locali. Nu trebuie uitată contribuţia
fraţilor Giroux, din Vineland- New Jersey, la
popularitatea şi faima pe care au porumbeii acestei
rase acum. Aceştia au cumpărat primii porumbei
king de la McMahon şi Troth. În scurt timp au
început să producă la scară mare şi au ajuns să
aibă cea mai mare fermă de porumbei din S.U .A.
Firma lor producea mii de porumbei din rasa king
destinaţi consumului, în fiecare an. Astfel au
promovat kingul, care a ajuns poate cea mai
cunoscută rasă din S.U .A.
Totodată a crescut şi interesul pentru king ca rasă
de ornament, lucru dovedit de înfiinţarea în martie
1915 a „The American White King Association".
Unul dintre fondatori a fost binecunoscutul Frank
H. Hallman, editor şi proprietar al „American
Pigeon Journal" , care îndeplinea funcţiile de
secretar şi casier al asociaţiei. Primul lucru de care
s-au ocupat fondatorii Asociaţiei Americane a
Crescătorilor de King Alb a fost definirea unui
standard al rasei, misiune îndeplinită cu mare
atenţie şi rigurozitate, întrucât chiar şi azi sunt
puţine modificări aduse standardului trasat de
aceştia.
După ce Ray King a obţinut pentru prima dată
kingul argintiu şi a reuşit să obţină oarecum
omologarea acestei culori în 1919, a urmat în 1921
schimbarea numelui asociaţiei în „The American
King Club". Următoarea culoare a fost albastrul
după care au urmat roşul, galbenul, negrul şi
celelalte culori şi variante pe care le cunoaştem azi.
Din 1892 şi până în zilele noastre au existat multe
discuţii, dezbateri şi interpretări în legătură cu
standardul rasei, referitoare la culoare, dimensiuni,
greutate, poziţie ş.a .m.d. şi putem chiar vorbi de
mai multe viziuni sau standarde acceptate:
american, european (german, englez, olandez, etc.)
. În general americanii preferă dimensiunile mai
mici şi fineţea în schimbul renunţării la masivitate,
pe când europenii şi germanii mai ales sunt adepţii
unui standard mai solid, mai robust. Deşi s-a
încercat combinarea celor două variante, nu s-a
găsit încă o cale de mijloc acceptată de toată lumea
drept cea mai bună.
Ţin să precizez că rândurile de mai sus reprezintă
în linii mari o sinteză în limba română a unui articol
publicat pe internet de dl. Jan Jacobs.
M-am gândit că va fi folositor crescătorilor de
porumbei din România (în special celor care nu
cunosc limba engleză) acest scurt istoric al rasei
king, cu scuzele de rigoare pentru eventualele
inconsecvenţe ale traducerii.
Porumbelul "King" - Caracteristici
Greutate: Pentru toate varstele: intre 850 grame si
1100 grame desi exista exemplare cu o masa
corporala si mai mare
Dimensiuni:
Inaltime: 29.5 cm
Latime piept: 14 cm
Dimensiune trunchi: 11.5 cm (baza picioarelor –
baza gatului)
Lungime: 24.13 cm (varful cozii – piept)
Narile: trebuie sa fie mici, netede si sa se afle intr- o
pozitie orizontala.
Ciocul: trebuie sa fie mic, neted, alb sau mat la
culoare si in concordanta cum marimea capului.
Capul: trebuie sa fie moderat ca marime si latime,
craniul trebuie sa fie bine rotunjit si proportionat
comparativ cu gatul si pieptul. Nu trebuie sa fie
strans sub barbie sau sa aiba forma de cap de
sarpe.
Ochii: trebuie sa fie proeminenti, rotunzi si
stralucitori, asezati la 3/5 de la baza spate a
capului.
Genele: trebuie sa fie perfect rotunde, cu o textura
fina, sa fie vizibila intre ochi si penele de pe cap,
rozalie la culoare.
Gatul: trebuie sa fie de o marime moderata, gros,
trebuie purtat perpendicular. Baza gatului trebuie
sa intre intre spatiul dintre umerii aripilor. Gatul nu
trebuie sa fie purtat excesiv spre partea din spate
a corpului. Gatul masculilor trebuie sa fie mai
masiv ca cel al femeilor.
Pieptul: trebuie sa fie proeminent, lat si bine
rotunjit
Corpul: trebuie sa fie scurt, lat, solid, bine rotunjit
Spatele: trebuie sa fie scurt si lat de la umeri pana
la coada, nu trebuie sa se ascuta prea repede
inainte de a ajunge la tartita, dar sa se curbeze
usor spre gat iar coada trebuie sa fie la cel putin
45°
Coada: trebuie sa fie scurta, proportionala cu un
corp scurt. Numarul corect de pene primare in
coada este de 12. Coada trebuie sa fie purtata la
un unghi de cca 25° pentru a completa curba
formata de spatele si pieptul porumbelului.
Picioarele: trebuie sa fie drepte si puternice pentru
a da porumbelului o pozitie dreapta. Distanta
dintre picioare trebuie sa fie ca si lungimea lor de
cca 7 cm. Gambele trebuie sa aiba o culoare
rosiatica si nu trebuie sa fie acoperite cu pene.
Degetele: trebuie sa fie drepte si corect departate,
de o culoare rosiatica.
Penajul: trebuie sa fie des si neted la manuire